Poate ceea ce o sa spun acum nu e pe placul sufletului tau si mai mult ca sigur nu e pe placul multora dintre noi. Multi isi vad viata atat de simplu , desfasurandu-se daca nu intr-un stil monoton , atunci cel putin banal , dar asta nu ii face ca din cand in cand sa se gandeasca la lucruri grele , considerate a fi mult prea departe de ei nu numai ca spatiu dar ca si timp. Ei bine am facut parte din masa aceea de oameni care privea totul ca si cum i-ar fi fost cuvenit , dar a trebuit sa ma trezesc in dimineata aceea. Chiar si acum cand scriu asta imi doresc sa nu ma fi trezit cu adevarat , sa nu fi vazut , sa nu fi fost martor la toate actiunile alea dar iata ca viata ne rezerva suprize din toate categoriile banuite ori nu.
Trezindu-ma ca in oricare alta dimineata obisnuita am dat drumul la filtru si am lasat aparatul sa faca o cafea destul de mare , fiind obisnuit cu asta in fiecare zi. Am privit in jurul camerei fara sa caut ceva anume , ci pur si simplu gandindu-ma la cate lucruri aveam de facut peste zi. Ceasul de pe perete arata ora 7 si stiam ca in curand se va lumina de-a binelea. Cafeaua era gata si luandu-mi o tigara din pachetul meu aproape plin mi-am dat seama ca fumasem putin cu o zi inainte. Am zambit gandindu-ma ca poate devin unul din cei care se lasa de fumat incetul cu incetul citind in fiecare zi directiva :„Tutunul dauneaza grav sanatatii.”. Eh , dar la ce folos o sanatate de fier cand eu lucrez intr-un birou , ducand o activitate mult prea putin solicitanta. Am luat cana si tigara si m-am indreptat spre dormitor. De fiecare data imi place sa ies la balcon si sa ma bucur de aceste doua vicii ale mele , impreuna cu aerul tare si rece al diminetii si lumina care incepe sa licareasca dinspre rasarit.
Ajuns in camera m-am indreptat spre jaluzele , care , ciudat , erau luminate atat de puternic incat nu m-am putut abtine sa nu fac comparatia unei draperii ce ascundea o sala de bal sau opera , puternic luminata. M-am gandit ca soarele trebuie sa fi iesit mai devreme azi si ca cerul avea sa fie deosebit de senin. „Cu atat mai bine mi-am spus” , avea sa fie o zi mai putin friguroasa si un decembrie nu chiar atat de crunt. Am invartit bastonasul si incet jaluzelele s-au ridicat ca niste gene care ascundeau un sentiment sau o senzatie ce nu vroia sa fie descoperita. Razele soarelui nu bateau cum ar fi trebuit. In locul lor niste palpairi grosolane de lumina se unduiau acum in toata camera , facand sa para ca incepusem un veritabil foc de tabara in mijlocul incaperii. Situatia m-a facut sa tresar intrucat in aceasta perioada a anului niciodata soarele nu era atat de puternic , dar totusi nu reuseam sa vad prin jaluzele cum se prezenta vremea de afara. Am deschis usa la balcon si am iesit fiind inca increzator ca imi voi savura cele doua vicii intr-un mod obisnuit.
In timp ce deschideam geamurile de la balcon , nu stiu de ce , dar caldura m-a facut sa am senzatia acelei dimineti de vara , cand noaptea e racoroasa dar statica iar spre dimineata nu te poti astepta la nimic altceva decat la un aer cald dar curat. Le-am deschis simtind realmente ca sunt calde nu numai in inchipuirea mea , ci insusi materialul parea sa fi stat in bataia unei zi cu adevarat dogoritoare. „Hmmm ciudat decembrie …” mi-am zis , si am continuat sa le deschid stiind ca in secunda urmatoare aerul rece ma va trezi din mirajele amortelii somnului meu.
M-am intors sa iau tigara si cafeaua de pe masuta doar pentru a reveni la balcon sa le scap pe amandoua. Nu a fost nici o greseala , desi poti tinde ca frigul si tremuratul de dimineata a ajutat la acest mic incident. Problema insa era de alta natura. Blocul de 4 etaje pe care eram obisnuit sa il vad in fiecare dimineata , cu cativa alti oameni care isi serveau viciile la fel ca si mine acum nu mai era. In locul lui doar un gigantic maldar incandescent de piatra , fier si sticla sfarmata. Pe ici pe colo se zareau bucati de paturi , mese , dulapuri , iar in rare portiuni am putut observa mici movile de cenusa , dar Doamne , o cenusa asemanatoare aceleia obtinuta in urma arderii zaharului cu un chibrit. Un clei negru care avea o forma deloc suportabila dar totusi atat de familiara. Mi-am dat seama imediat ce erau acele movile dar am refuzat sa ma gandesc la asta.
Mi-am luat privirea de pe maldar nici macar incercand sa presupun despre ce soi de accident putuse sa fie vorba , dar desigur ca vazusem de multe ori la stiri cum un apartament sare in aer din cauza scurgerilor de gaz , transofrmand tot imobilul intr-o torta uriasa … dar totusi de ce eu nu as fi auzit explozia , de ce geamurile mele nu erau nici macar acoperite de praf … Priveam copacii , care desigur ca in anotimpul acesta era firesc sa fie cenusii si mohorati , dar nu , copacii erau negri si vantul desprindea de pe ei incetul cu incetul toate crengile. In jur multe alte blocuri patisera la fel , iar putine din ele inca stateau in picioare asa cum le stiam de ani de zile.
In curand , zgomotul pe care il auzeam de aproape jumatate de ora ca un zumzet aproape surd devenise prea puternic ca sa il mai ignor. Ajunsese aproape de mine si privind in jos , batalia de fiare deasupra diverselor obiecte de pe sosea ma izbi ca o revelatie. Un tanc imens , cu tunuri duble , impecabil fata de tot decorul de pana acum , rula fara mila peste tot ce ar fi putut trece. In spatele lui altul , si altul , toate fiind la fel de curate si de frumoase in sinea lor incat ai fi avut senzatia ca o parada neanuntata tocmai avea loc. Din urma lor zeci de soldati echipati ca si cum nu ar fi fost de pe lumea asta , alergau intr-un ritm perfect si impertuabil. Fiecare isi tinea arma automata strans la piept si marsaluiau fara oprire. Cateva masini , sa fi fost 4 , cele de teren folosite in lupta pentru transport doar , duceau cativa oameni care pareau sa fie destul de batrani dar cu o constitutie zdravana si priviri fixe asupra ceea ce ei fara indoiala facusera. Purtau in piept numeroase culori ce probabil de mai aproape le-as fi recunoscut ca medalii si merite dobandite in timp.
Galagia marsului acum se indeparta si linistea din cartier se aseza ca si cum nimic nu se intamplase. Cu ochii mari inca ma uitam la flacari , fum , moloz , cioburi , scanduri , lemne , cenusa si … si acele movile de cenusa , care acum imi pareau sa fie tot mai multe. Am inchis geamurile , spre surprinderea mea fara sa tremur deloc si iesind din balcon m-am asezat pe pat. Nu aveam televizor in camera dar in schimb am deschis radioul pe postul national , unde vocea obisnuitului prezentator , candva ferma si grava acum suna ca un schelait de animal ingrozit , din cand in cand auzindu-se cum plangea in timp ce anunta ce tocmai se intamplase.
Am inchis radioul si m-am intins pe pat simtind cum adorm , stiind ca de acum inainte viata mea nu va mai fi niciodata monotona sau banala si ca mai mult , lucrurile vor deveni dificile si insuportabile. Dar poate ca atunci cand ma voi trezi soarele va bate din nou , sau cine stie … poate ca treaba asta cu trezitul dimineata nu e o ideie chiar atat de buna...
Trezindu-ma ca in oricare alta dimineata obisnuita am dat drumul la filtru si am lasat aparatul sa faca o cafea destul de mare , fiind obisnuit cu asta in fiecare zi. Am privit in jurul camerei fara sa caut ceva anume , ci pur si simplu gandindu-ma la cate lucruri aveam de facut peste zi. Ceasul de pe perete arata ora 7 si stiam ca in curand se va lumina de-a binelea. Cafeaua era gata si luandu-mi o tigara din pachetul meu aproape plin mi-am dat seama ca fumasem putin cu o zi inainte. Am zambit gandindu-ma ca poate devin unul din cei care se lasa de fumat incetul cu incetul citind in fiecare zi directiva :„Tutunul dauneaza grav sanatatii.”. Eh , dar la ce folos o sanatate de fier cand eu lucrez intr-un birou , ducand o activitate mult prea putin solicitanta. Am luat cana si tigara si m-am indreptat spre dormitor. De fiecare data imi place sa ies la balcon si sa ma bucur de aceste doua vicii ale mele , impreuna cu aerul tare si rece al diminetii si lumina care incepe sa licareasca dinspre rasarit.
Ajuns in camera m-am indreptat spre jaluzele , care , ciudat , erau luminate atat de puternic incat nu m-am putut abtine sa nu fac comparatia unei draperii ce ascundea o sala de bal sau opera , puternic luminata. M-am gandit ca soarele trebuie sa fi iesit mai devreme azi si ca cerul avea sa fie deosebit de senin. „Cu atat mai bine mi-am spus” , avea sa fie o zi mai putin friguroasa si un decembrie nu chiar atat de crunt. Am invartit bastonasul si incet jaluzelele s-au ridicat ca niste gene care ascundeau un sentiment sau o senzatie ce nu vroia sa fie descoperita. Razele soarelui nu bateau cum ar fi trebuit. In locul lor niste palpairi grosolane de lumina se unduiau acum in toata camera , facand sa para ca incepusem un veritabil foc de tabara in mijlocul incaperii. Situatia m-a facut sa tresar intrucat in aceasta perioada a anului niciodata soarele nu era atat de puternic , dar totusi nu reuseam sa vad prin jaluzele cum se prezenta vremea de afara. Am deschis usa la balcon si am iesit fiind inca increzator ca imi voi savura cele doua vicii intr-un mod obisnuit.
In timp ce deschideam geamurile de la balcon , nu stiu de ce , dar caldura m-a facut sa am senzatia acelei dimineti de vara , cand noaptea e racoroasa dar statica iar spre dimineata nu te poti astepta la nimic altceva decat la un aer cald dar curat. Le-am deschis simtind realmente ca sunt calde nu numai in inchipuirea mea , ci insusi materialul parea sa fi stat in bataia unei zi cu adevarat dogoritoare. „Hmmm ciudat decembrie …” mi-am zis , si am continuat sa le deschid stiind ca in secunda urmatoare aerul rece ma va trezi din mirajele amortelii somnului meu.
M-am intors sa iau tigara si cafeaua de pe masuta doar pentru a reveni la balcon sa le scap pe amandoua. Nu a fost nici o greseala , desi poti tinde ca frigul si tremuratul de dimineata a ajutat la acest mic incident. Problema insa era de alta natura. Blocul de 4 etaje pe care eram obisnuit sa il vad in fiecare dimineata , cu cativa alti oameni care isi serveau viciile la fel ca si mine acum nu mai era. In locul lui doar un gigantic maldar incandescent de piatra , fier si sticla sfarmata. Pe ici pe colo se zareau bucati de paturi , mese , dulapuri , iar in rare portiuni am putut observa mici movile de cenusa , dar Doamne , o cenusa asemanatoare aceleia obtinuta in urma arderii zaharului cu un chibrit. Un clei negru care avea o forma deloc suportabila dar totusi atat de familiara. Mi-am dat seama imediat ce erau acele movile dar am refuzat sa ma gandesc la asta.
Mi-am luat privirea de pe maldar nici macar incercand sa presupun despre ce soi de accident putuse sa fie vorba , dar desigur ca vazusem de multe ori la stiri cum un apartament sare in aer din cauza scurgerilor de gaz , transofrmand tot imobilul intr-o torta uriasa … dar totusi de ce eu nu as fi auzit explozia , de ce geamurile mele nu erau nici macar acoperite de praf … Priveam copacii , care desigur ca in anotimpul acesta era firesc sa fie cenusii si mohorati , dar nu , copacii erau negri si vantul desprindea de pe ei incetul cu incetul toate crengile. In jur multe alte blocuri patisera la fel , iar putine din ele inca stateau in picioare asa cum le stiam de ani de zile.
In curand , zgomotul pe care il auzeam de aproape jumatate de ora ca un zumzet aproape surd devenise prea puternic ca sa il mai ignor. Ajunsese aproape de mine si privind in jos , batalia de fiare deasupra diverselor obiecte de pe sosea ma izbi ca o revelatie. Un tanc imens , cu tunuri duble , impecabil fata de tot decorul de pana acum , rula fara mila peste tot ce ar fi putut trece. In spatele lui altul , si altul , toate fiind la fel de curate si de frumoase in sinea lor incat ai fi avut senzatia ca o parada neanuntata tocmai avea loc. Din urma lor zeci de soldati echipati ca si cum nu ar fi fost de pe lumea asta , alergau intr-un ritm perfect si impertuabil. Fiecare isi tinea arma automata strans la piept si marsaluiau fara oprire. Cateva masini , sa fi fost 4 , cele de teren folosite in lupta pentru transport doar , duceau cativa oameni care pareau sa fie destul de batrani dar cu o constitutie zdravana si priviri fixe asupra ceea ce ei fara indoiala facusera. Purtau in piept numeroase culori ce probabil de mai aproape le-as fi recunoscut ca medalii si merite dobandite in timp.
Galagia marsului acum se indeparta si linistea din cartier se aseza ca si cum nimic nu se intamplase. Cu ochii mari inca ma uitam la flacari , fum , moloz , cioburi , scanduri , lemne , cenusa si … si acele movile de cenusa , care acum imi pareau sa fie tot mai multe. Am inchis geamurile , spre surprinderea mea fara sa tremur deloc si iesind din balcon m-am asezat pe pat. Nu aveam televizor in camera dar in schimb am deschis radioul pe postul national , unde vocea obisnuitului prezentator , candva ferma si grava acum suna ca un schelait de animal ingrozit , din cand in cand auzindu-se cum plangea in timp ce anunta ce tocmai se intamplase.
Am inchis radioul si m-am intins pe pat simtind cum adorm , stiind ca de acum inainte viata mea nu va mai fi niciodata monotona sau banala si ca mai mult , lucrurile vor deveni dificile si insuportabile. Dar poate ca atunci cand ma voi trezi soarele va bate din nou , sau cine stie … poate ca treaba asta cu trezitul dimineata nu e o ideie chiar atat de buna...
cine stie...poate va-ncepe intr-o zi sa-mi rezulte si mie.;)
ReplyDelete