Cartofi prăjiți cu orice (Monolog - Arnold Wesker)

SMILER: LĂSAŢI-MĂ-N PACE ! La naiba cu mutra voastră, cu riturile voastre... lăsaţi-mă-n pace! Nebunilor, sînteţi nebuni de legat, aţi căpiat de tot. OPRIŢI, FIR-AR SĂ FIE! Năpustiţi-vă şi pe altul, sfîşiaţi şi pe altul, de ce musai eu, fiarelor, fiare ce sînteţi, turbate, la naiba cu mutra voastră, cu riturile voastre. Ahhhh... dac-aţi putea, cum m-aţi mai jupui de viu. Ăţi fi crezînd că-s proprieta­tea voastră, că dacă port uniforma asta, mă puteţi împroşca cu rahat, mă puteţi face neom. PE MINE NU, FIARE­LOR, PE MINE NU! Oh, picioarele... Mă duc acasă, aş­tept o ocazie, dacă nu, mă tîrîi pîn-acasă. Plec în Franţa, fug unde văd cu ochii. ClT MAI DEPARTE DE VOI, FIARELOR! Ăţi fi crezînd că-s proprietatea voastră... oh, spatele. Nu dau doi bani pe ce-o să spuneţi; nu valoraţi nici atît cu ordinele voastre, cu mutrele, cu carcerele, cu războaiele voastre cu tot. Staţi voi la carceră, daţi-vă cu capul de pereţi, spînzuraţi-vă, faceţi ce ştiţi, da' crăpaţi o dată, nu mai împuţiţi lumea. Ohh... ohhh. Uite cerul, uite şi luna, uite, Doamne, ce lună şi ce ger! Am s-aştept, într-o clipă, două se iveşte o ocazie, acuma-i linişte, nu mai aud cum zbiară. Am să stau şi-am s-aştept, şi-am să mă uit la lună. Ce fel de oameni ăţi fi voi, din ce oare sînteţi făcuţi? Hai, spuneţi, că nu ştiu din ce sînteţi făcuţi. Şi tot daţi mereu înainte. Ce vă mînă din urmă? Ce vă face să răcniţi? Sînteţi suflet şi sînge ca noi toţi. Ce vă face să vă tot răţoiţi? Fii de năpîrcă! Unde sînt mamele voastre? Unde v-au născut? Nu ştiu... Afurisita aia de lună e ca de gheaţă. Nu pot sta locului. Am să deger, am să mor. Acuma rid, se hlizesc ca dobitocii. Ascultaţi! E-un motor, o motocicletă, rîşniţa dracului (începe să facă semne cu mina.) Londra, Londra, Londra, Londra, LON­DRA! (Zgomotul se apropie şi apoi se stinge.) Mă, bestie idioată, mă, doar aştept o ocazie, tu nu vezi c-aştept o ocazie? Un soldat aşteaptă o ocazie ca să-l ducă acasă. Acasă, mă canalie, du-mă acasă. (Pauză lungă.) Acuş vin şi mă prind, acuş apar, pe dracu' dacă merită să merg mai departe... Smiler, băiete, acuma vin, au văzut că eşti lipsă, au şi pornit... ăştia au ochi de uliu... Dumnezeule sfinte! Cui ce-i pasă! „Nu mai zîmbi, soldat, ca prostu'". „Dar nu zîmbesc, dom'caporal. La mine-i natural, dom' caporal, zău. Aşa m-am născut, c-un zîmbet. Zău nu zîm­besc, dom' caporal..."